Treceam prin miezul vechiului burg transilvan, cu doar doua ceasuri inainte de a se perpeli crepusculul pe tipsia cerului tesit in cateva zdrente de ceata. Soarele, fara hematii in sangele universal, abia isi mai tragea sufletul , coborand convalescent peste Catedrala cu cel mai inalt turn din Provincie.
Un peisaj sublunar, spirala in Alb si Rosu.
Pe trotuarul recent ,, raschetat,, de ideile edilitare europene, cateva zeci de tarabe din lemn fara nici un fel de pretentii faceau nota discordanta cu detaliul Uman, cu vanzatorii, cei mai multi studenti si elevi la Arte Frumoase.
Musterii, putini la numar, defilau doar, priveau cu nostalgia unor vremuri demut consumate, acest spectacol de culoare si sentimenete fara pereche. Foarte, foarte putini cumparau.
Martisoarele!!! Iata un semn de destin pe care il primim, il dam mai departe ca pe un faras cu jaratic dat peste ,, gardul,, generatiilor.
Traditia isi taraste trena primavaratica printre cei tot mai grabiti, mai nemultumiti de cum evolueaza lucrurile.
Un MARTISOR va daruiesc si eu, gand bun si Iubire!
Melania Cuc
